Cele mai frumoase cărți de Crăciun pentru copii!

Sărbătorile se pregătesc să ne bată la ușă și noi le așteptăm cu drag. Eu personal am început deja să mă pregătesc și le-am comandat copiilor de la două cărți minunate de Crăciun. Anul acesta în preajma sărbătorilor de iarnă, mi-am propus să le citesc copiilor cât mai multe cărți cu specific de Crăciun. Dragostea pentru lectură li se insuflă copiilor de mici așa că voi încerca să îi ajut să iubească cărțile încă de pe acum. Cu aceste două cărți minunate sunt sigură că voi reuși să duc la bun sfârșit ce mi-am propus.

Crăciunul magic al ursulețului

Această carte minunată scrisă de Melanie Joyce , ilustrată de Gabi Murphy, reușește să ne aducă spiritul Crăciunului în casele noastre. O carte care ne ajută să petrecem timp de calitate în familie  și să ne bucuram împreună de o poveste încântătoare de Crăciun. În această poveste este vorba despre un ursuleț care ezită să îi trimită Moșului scrisoare anul acesta pentru că știe că a fost un pic cam obraznic și crede că Moș Crăciun nu îl va mai vizita în acest final de an. În urma discuțiilor avute cu părinții lui despre faptele rele dar și despre faptele bune pe care acesta le-a făcut, Ursulețul îi scrie până la urmă lui Moș Crăciun. Acesta este foarte nerăbdător să vadă dacă vine și la el Moș Crăciun și încearcă să stea treaz în Ajunul Crăciunului însă adoarme. În dimineața de Crăciun Ursulețul este  foarte fericit când găsește sub brad cadourile și un bilet de la Moș Crăciun.

O poveste frumoasă care ne ține cu sufletul la gură până la final .

Globul magic al Moșului

 

În această poveste scrisă de Stephanie Moss și ilustrată de Ned Taylor Taylor este vorba despre un glob magic dăruit de Zâna Crăciunului lui Moș Crăciun pentru a putea salva Crăciunul. Moș Crăciun are un accident la un deget de la picior și este nevoit să stea la Polul Nord în cea mai importantă noapte din an. Distribuirea cadourilor copiilor cuminți  revenindu-i doamnei Crăciun și Elfului strălucitor. Moș Crăciun reușește să îi ghideze pe cei doi trimiși ai săi, astfel încât toți copiii din întreaga lume și-au primit la timp cadourile și nimeni nu a fost dezamăgit. Nu le-a fost deloc ușor celor doi însă cu ajutorul globului magic Moș Crăciun a putut să vadă ce probleme au întâmpinat și le-a spus pas cu pas ce au de făcut. De fericire că totul a decurs foarte bine ,Moș Crăciun dă o petrecere în cinstea celor doi care au reușit să salveze Crăciunul.

Această poveste ne ține cu sufletul la gură până la final. Este o carte foarte frumoasă, cu coperți cartonate și cu un glob cu steluțe ce sunt sigură că le va plăcea celor mici. La vârste fragede copiii sunt atrași în primul rând de aspectul fizic al unei cărți, de ilustrații și abia mai apoi de conținutul unei cărți.

Ambele cărți despre care v-am vorbit în acest articol sunt deosebit de frumoase . Le recomand pentru perioada minunată care va sosi curând.

Adresa ta de email nu va fi publicată.