Ca orice mama care isi lauda puii, fac si eu acelasi lucru. Imi laud fetitele si ma mandresc cu ele. Consider ca sunt cele mai frumoase, cele mai destepte, cele mai finute.
Saptamana aceasta fiica mea cea mare a participat in cadrul caminului unde merge la un test: Vreau sa fiu olimpic!, la care a luat un punctaj de 99 de puncte din 100. Doamna educatoare ne-a spus ca s-a descurcat foarte bine, au fost 8 intrebari in 8 minute, intrebari despre toamna, legume, fructe, recunoasterea cifrelor. Ar fi putut sa ia punctajul maxim, 100 de puncte daca ar fi fost putin mai atenta. Acesta este un lucru care nu-mi place la ea: nu este atenta; si cand incerc sa o invat cate ceva, sau chiar si cand coloreaza, este atenta si la ce face surioara ei mai mica, sau la televizor, sau chiar la ce fac eu.
La anul ce vine, incepe scoala: grupa 0 si sper sa rezolvam cumva problema atentiei. Am nevoie sa fie atenta la temele pe care le vom avea de rezolvat acasa, timpul este foarte scurt, eu voi veni acasa de la servici undeva pe la ora 18:00, deci nu ne ramane foarte mult timp la dispozitie. Sunt sigura ca ea va fi destul de obosita la ora aceea…asa ca ma rog la Dumnezeu sa prinda in clasa esentialul, acasa doar sa putem recapitula ce a invatat de la doamna invatatoare.
Per total insa, cuvintele doamnei educatoare m-au bucurat enorm si m-au facut sa fiu si mai mandra de ea si sa o laud si mai mult. Sper ca si fetita cea mica sa fie la fel de receptiva, desi deja este si ea un mic geniu; este foarte atenta la tot ce face surioara mai mare si incearca sa o copieze in toate. Ambele ma implinesc ca femeie si ma fac sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi le-a dat si ca sunt mamica lor.