Astazi 18 Decembrie 2015 baietelul meu cel mare, Andrei a inceput sa faca „curatenie” printre carti si am descoperit printre acestea o agenda veche din anii de facultate in care pe langa orarul de la facultate si niste numere de telefon am gasit cateva pagini de jurnal personal si o mica poezie care mai degraba suna a declaratie de dragoste care suna cam asa :
Daca norii n-ar mai plange,
Si iubirea n-a murit,
Hai sa ne mai dam o sansa
Si sa o luam de la inceput!
Frumoase versuri nu-i asa? In spatele acestor versuri se afla o fata de 20 de ani care suferea din dragoste. Se vede acest lucru nu-i asa?
Eu sunt autoarea acestor versuri si e adevarat ca in acea perioada eram foarte suparata si traiam o mare dezamagire in dragoste. Simteam ca ma doare sufletul si ca viata mea nu mai are niciun sens fara persoana iubita alaturi de mine. Eram indragostita pana peste cap si nu puteam sa ma resemnez ca baiatul pe care il iubeam nu ma mai voia in viata lui si sufeream nespus de mult din aceast motiv.
Am ramas uimita ce ganduri aveam pe atunci, nu mi vine sa cred ca tocmai eu am scris acele randuri din jurnal, ca pe atunci credeam ca viata mea nu mai are sens daca el nu ma primea inapoi in viata lui. Sufeream ca imi facusem planuri alaturi de acea persoana, ma visam mireasa, imi doream copii cu acea persoana si totul parea imposibil de rezolvat. Acum dupa ce au trecut anii imi dau seama ca am plans atatea nopti ca o naiva si nu-mi vine sa cred ca nu mai vedeam niciun lucru bun in viata mea. Poate acum ar trebui sa ma duc la sotul meu si sa ii reprosez ca m-a facut sa sufar si sa plang ca a fost un orgolios si ne-am purtat ca doi copii rasfatati.