Suveniruri cu suflet

ArtCraft-768x521

Şi iată ajunsă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu sufletul trist dar cu speranţa unei vieţi mai bune, azi plec din ţara mea iubită, în străinătate, căci aici, din păcate nu reuşesc descurc şi le ofer copiilor mei un trăi decent. Sunt tristă, abia îmi stăpânesc lacrimile, dar am luat această decizie şi nu mai pot da acum înapoi.

Am ajuns mai devreme la aeroport în speranţa voi avea timp cumpăr şi câteva suveniruri pentru prietena mea din copilărie şi pentru familia ei plecată de ani buni în afară, prietenă la care voi sta şi eu o perioadă până voi acomoda. Din fericire în drumul meu am întâlnit Art & Craft , un magazin de artă populară şi artizanat cu produse româneşti autentice, atent selecţionate de specialişti în domeniu. Produsele întâlnite în acest magazin au fost făurite cu migală şi cu talent de meşteri populari iscusiţi care duc mai departe istoria şi tradiţiile strămoşeşti, adevărate suveniruri cu suflet cu o puternică valoare sentimentală. Nu am putut nu remarc aici vasele de ceramică de Horezu, de Baia Mareşi de Corund, vase pe care le-am întâlnit de altfel  şi în timpul excursiilor prin ţară în cadrul târgurile meşteşugăreşti.

 

De asemenea am regăsit aici, ouă încondeiate, instrumente muzicale, păpuşi tradiţionale, obiecte din lemn, ţesături tradiţionale , cât şi celebra iie românească. Şi nu în ultimul rând am găsit la Art & Craft articole personalizate ale brandurilor proprii Art& Craft precum Vlăduţ’s Story, Happy Traveller, Via Delice,, IRO, suveniruri autentice româneşti, ideale pentru cadouri precum tricouri, portfarduri, genţi, agende, pixuri deosebit de frumoase care poartă amprenta istoriei şi tradiţiilor ramâneşti.

Artă cu suflet, autenticitate, design modern şi contemporan , toate acestea le-am intalnit la Art & Craft.

Am zăbovit timp de vreo 2 ore în magazin până decid ce iau cu mine peste hotare. Am ales un pix şi agenda Vlăduţ‘s Story pentru băieţelul prietenei mele, tricouri personalizate cu Iubesc România pentru adulţi şi un set de căni din ceramică de Horezu cadou pentru casă.

Înainte de a pleca din magazin am ţinut le mulţumesc celor de la Art & Craft pentru ceea ce fac, pentru încurajează tradiţiile şi obiceiurile autentice româneşti, pentru că sprijină meşterii populari şi le promovează produsele şi îi ajută ducă un trăi decent în ţară noastră frumoasă.

Am plecat cu ochii în lacrimi din magazin, mi-am amintit de copilărie, de războiul de cusut al bunicii, de casa bătrânească de la ţară care avea pereţii acoperiţi cu prosoape ţesute, de costumul naţional ţesut de bunica şi de suvenirurile strânse de-a lungul timpului din toate colţurile ţării ,toate acestea înseamnă foarte mult pentru mine, înseamnă tradiţii, origini, istoria locurilor unde m-am născut, unde am crescut şi a locurilor pe care le-am vizitat. Ţin foarte mult la aceste amintiri şi suveniruri, acestea fac parte din viaţa şi din existenţa mea ca om.

Brusc apasă un gând, un mare regret nu am furat şi eu măcar o mică parte din talentul şi îndemânarea bunicii, poate aşa nu mai fi fost nevoită azi să plec.Mi fi dorit pot realizez şi eu suveniruri cu suflet pentru românii din ţară şi din străinătate, fi făcut parte si eu din echipa Art & Craft,  ştiu cos o iie tradiţională românească, încondeiez ouă, pictez vase de ceramică, devin şi eu un mic artist. Păcat sunt doar vise momentan.

Avem o ţară atât de frumoasă, avem atât de multe lucruri de făcut şi de văzut aici dar cu toate astea mulţi plecăm , pentru…..un trăi mai bun. Iubesc România , această este ţara mea, aici m-am născut şi aici vreau trăiesc.

 Iau cu mine suvenirurile mele dragi care îmi mai alină puţin suferinţa şi care fac realizez încă o dată cât de frumoasă e ţara mea, îmi iau la revedere şi îmi promit solemn  voi reveni curând!

Am scris acest articol pentru proba 2 din cadrul Spring SuperBlog 2016.