Ca orice mama imi doresc sa fiu cea mai buna mama pentru copiii mei! Uneori reusesc sa tin pasul cu ei, uneori nu. Sunt zile in care simt ca sunt depasita de situatie si zile in care ma uit la copiii mei si imi dau seama ca sunt cea mai bogata femeie de pe Pamant ca ii am pe ei.

Prima experienta de mamica

Inca din prima clipa de cand am aflat ca sunt insarcinata i-am promis puiului meu din burtica ca voi face tot ce imi sta in putinta sa ii fie lui bine. L-am purtat in pantec 9 luni de zile, l-am alaptat pana pe la 1 an si 3 luni si am stat acasa cu el ca sa il vad cum se dezvolta armonios timp de 3 ani de zile. Diversificarea am inceput-o cand avea Andrei 6 luni. Recunosc ca la primul copil am fost mai fricoasa si am incercat sa il cresc ca la carte, desi am mai incalcat cu voie cate o regula „de aur”. Teoretic ar fi trebuit sa ii introduc in dieta treptat toate legumele si fructele. Practic nu am respectat unele sfaturi dar din fericire copilul meu nu este alergic la niciun aliment si s-a dezvoltat armonios.

Al doilea copilas-mama cu experienta!

La a doua sarcina stiam deja cu ce ma confrunt. Am amanat pana si momentul in care m-am dus la spital. Stiam  ca nu o sa nasc imediat si urmaream intensitatea contractiilor si frecventa lor. Sa spunem ca a fost mai bine a doua oara, a fost mai durferoasa nasterea insa mult mai rapida ca prima data. Pe Stefi nu l-am mai infasat deloc, fata de Andrei pe care il faceam papusoi imediat dupa baita(pana m-am prins eu ca nu era nevoie) Diversificarea am inceput-o mai devreme pe la vreo 5 luni si un pic , mi se parea mie ca nu se satura. De alaptat l-am alaptat aproape 2 ani, desi nici atunci nu ar fi renuntat la san, era innebunit dupa el. La diversificare am sarit peste multe etape. Nu stiu daca am procedat bine sau nu insa deja aveam experienta de la primul iar Stefi a fost parca mai cooperativ. Si acum mananca mai bine singur cel mic decat cel mare.

Ambele experiente au fost foarte frumoase pentru mine. Poate ca prima a fost mai traumatizanta, nu stiam eu ce sa ii fac, m-am speriat putin cand l-am vazut atat de mic si neajutorat. Am fost speriata si de babisme, sa tii copilul cu batista pe fata ca e nebotezat, sa nu te prinda noapte pe drum(daca apune soarele e rau de mai stu eu ce) si multe altele!

Nu stiu daca sunt o mama buna sau o mama mai putin buna, ideea e ca ma straduiesc. Desi nu reusesc sa le fac copiilor mei un program de somn, de masa, nu reusesc sa imi pastrez calmul uneori si mai ridic vocea, imi iubesc copiii si as face orice pentru ei.

Voi ce parere aveti despre mame bune si mame rele? Credeti ca exista mame perfecte?