Decathlon ne ajuta sa ardem caloriile!

Salutare,

Anul acesta mi-am pus pe” to do list” ca vreau sa slăbesc.  Este prioritar pentru mine acest aspect pentru ca nu îmi place cum arat și în plus știu ca nu este nici sănătos pentru mine sa rămân cu aceste kilograme depuse în exces datorita mâncării consumată de sărbători.  Recunosc ca nu m-am abținut de la nimic în această perioadă și mi-am făcut absolut toate poftele însă testul cantarului m-a făcut să realizez că nu se mai poate continua așa.  Ce pot să zic că deși reușisem să slăbesc frumos după ce am născut, într-un mod miraculos dar sigur am reușit să le pun la loc într-un timp record. Deși nu mănânc mult dar am un mod de viață dezordonat și îmi place foarte mult să mănânc dulciuri am reușit să mă îngraș câteva kilograme bune.

Vă spuneam că prioritatea mea numărul unu de anul acesta este să slăbesc așa că întrucât sărbătorile au trecut și nu mai am nicio scuză m-am apucat să îmi fac un plan pe care am de gând să îl duc la bun sfârșit.  Și de această dată mă bazez pe ambiția mea și pe aliatul meu de nădejde în materie de sport, pe magazinul Decathlon Datorită faptului că timpul nu îmi permite să mă duc la sală am decis să aduc sala la mine. Am întrat pe decathlon.ro și am ales câteva produse care mă ajută să ard caloriile acumulate și să slăbesc ușor și sănătos.  Nu sunt adepta dietelor dure așa că nu am de gând să mă înfometez însă vreau să renunț la dulciuri și să fac sport acasă în fiecare zi și sunt sigură ca voi reuși.

Am ales acest stepper care este un must have pentru antrenamentele la domiciliu. L-am ales pentru că este ușor de utilizat,  ușor de depozitat deoarece ocupă puțin loc și nu în ultimul rând deoarece este foarte eficient. M-am gândit că 20-30 de minute pe zi voi reuși să fac un antrenament zilnic și ma voi putea bucura din nou de un corp mai frumos și mai sănătos.  Acest stepper conține și coarda elastică, coardă care ajută la tonifierea corpului așa că pot spune că este un aparat complex și foarte util.

 

Această coardă de sărit de 3 m din silicon îmi aduce aminte de copilărie și m-a făcut să o adaug în coș știind că mă va ajuta în lupta mea contra caloriilor fiind foarte eficientă. Poate părea o joacă de copii însă 30 de minute echivalează cu o oră de jogging iar o oră de exerciții cu coarda poate arde până la 725 de calorii.

 

Am mai ales o minge fitness pe care o voi folosi pentru streching, întărirea spatelui dar mai ales pentru tonifierea corpului.

Și pentru că nu pot face sport fără echipament adecvat am adăugat în coș un tricou și o pereche de colanți. Am ales un echipament negru pentru că îmi place culoarea neagră și în plus negru subțiază.

Acestea sunt alegerile mele de la Decathlon. Voi cum v-ați propus să scăpați de kilogramele acumulate după sărbători?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *