Am haina de blana. Sunt o doamnă!

Îmi amintesc și acum momentele în care mama venea să mă ia de la grădiniță.

–        Uite, uite, a venit mami tău, mă anunța mereu Mădălin.

Toți copiii o priveau, iar odată mama Anei a anunțat-o pe mama:

–        Mi-a zis Ana că sunteți așa frumoasă și vă îmbrăcați fermecător, ca o doamnă.

Cum să vă spun? Avea mama o eleganță care pune presiune pe mine și acum, dar în egală măsură, m-a ajutat să am un standard al eleganței. Presiunea vine tocmai din faptul că standardul e fixat sus. Purta rochițe de mătase naturală cu aceeași lejeritate cu care eu port pijamale de bumbac. Iar eu le port ca un maestru, de parcă nici n-ar fi pe mine! Ce încerc să spun: avea bine pus la punct exercițiul de a te simți bine în pielea ta când porți ceva ce pare sofisticat.

Blana naturala te face puternică. Atitudinea te face invincibilă

La prima serbare de Crăciun de la grădiniță, mama a purtat o haina de blana. A atras toate privirile. O sa v-o descriu, dar nu chiar acum. Nu din aduceri aminte, ci…o să vedeti voi! La haina de blana asortase un machiaj discret, un păr coafat natural, o atitudine de femeie care își cunoaște puterile, iar acestea sunt fără limită.

Nu mi-am putut lua ochii de la ea așa că atunci când a venit rândul meu să recit poezia, mi-am amintit doar că, după serbare, mama mi-a promis că o să mergem la cofetărie. N-am spus asta la microfon, m-am rezumat doar la:

–        Mama, ești cea mai bună mamă din lume!

O fi fost mama frumoasă, dar mai avea ceva: mereu replicile la ea. În timp ce toți cei din sală au început să râdă zgomotos, mama a zâmbit discret, a înclinat capul și a spus:

–        Știam că o sa îmi placă la serbare. Sunt bună pentru că tu mă faci așa.

Îmi amintesc tăcerea de după replica ei.

Cum arăta blana naturala pe care a purtat-o atunci?

Strălucitoare, extravagantă. Era o blană naturală de vulpe, de un roșcat pasional. In miez de iarnă îți făcea poftă de visare. Era atât de călduroasă încât îmi amintesc că mama zicea că dacă e ger năprasnic își pune haina ei de blană, pe care eu o botezasem Vulpicioasa. I s-a potrivit atât de bine numele încât atunci când mama mi-a dăruit-o, iar pentru mine astea sunt darurile care contează cel mai mult, mi-a spus:

–   X, a venit vremea să ai blana ta! Dar blana ta naturală e blana care mi-a ținut de cald și bine. E Vulpicioasa.

M-am bucurat enorm, dar n-am știut deloc ce mă așteaptă.

Cine a zis că e ușor să porți o haina de blana?

V-am spus deja încă de la început că standardul de eleganță impus de mama e cel care pune presiune pe mine. M-am bucurat ca un copil când am primit-o, dar un gând ce îl reprimasem mi-a dat fiori reci. Cu ce o port? O să fiu prea doamnă în ea?

E a doua iarnă când o port. Cu pantaloni office, cu rochițe office, cu cizme lungi, cu pantofi eleganți. Dacă sunt prea doamnă în ea? Nu stiu, știu doar că aș fi mai puțin doamnă dacă nu aș avea-o în garderobă.

Și ce să vă mai spun mai mult decât că deja am mai pus ochii pe o haina de blana verde smarald, pe care intenționez s-o las la rândul meu fiicei mele, drept cadou pentru o viață.

De unde? De la Casa de Blanuri MG, un magazin cu tradiție încă din 1939. Pentru că atunci când vorbim despre astfel de articole vestimentare, vorbim în primul rând despre calitate.

Facebook Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord