Ne naștem, creștem și ne formăm ca adulți purtând cu noi tot felul de vorbe. Majoritatea dintre noi am fost, la un moment dat, „victime” ale unor nedreptăți aruncate de gura lumii. Și de câte ori nu ne-am fi dorit să avem, măcar în momentele cele mai importante, un fel de manual care să ne spună cum să ne creștem copiii liniștiți, cum să îi protejăm de răutăți și de privirile lumii?
Există mai multe cărți de parenting modern care ne pot ajuta, să devenim părinți mai buni. La Editura NICULESCU , sunt câteva cărți foarte bune, pe care deja le-am citit.
Dar cum să formăm copii buni, care să devină adulți puternici, empatici și muncitori, învățăm din mers.
Știu vorba „cum ți-i crești, așa îi ai”, dar știu și că orice părinte bun își dorește doar binele copilului său și va face ce crede el mai bine pentru viitorul acestuia.
Nu există părinți perfecți. Există părinți carora le pasă. Care pun suflet, care iubesc, care încearcă și greșesc, dar care ajută viitorul acestei țări prin oamenii buni pe care îi cresc. Și, sincer, cred că cea mai mare calitate în secolul 21 este să rămâi Om.
Tinerii din zilele noastre nu au cei 7 ani de acasă
Vai, de câte ori mi-a fost dat să aud aceste vorbe! Dar te întreb eu, dragă „gură a lumii”: unde crezi că se crește un copil până la vârsta asta? Cu mici excepții, ei au o casă, o familie, un loc care îi formează. Doar că tinerii de astăzi au curajul să spună ce simt și ce gândesc, iar asta nu e deloc un lucru rău.
Te rog, nu îi mai numi „derbedei”, răsfățați sau copii prost crescuți. Tu nu ai fost acolo, în nopțile nedormite, în grijile și emoțiile care vin odată cu creșterea unui pui de om. Și, culmea ironiei, multe sfaturi vin tocmai de la cei care nici măcar nu au copii.
Și nu sunt de acord nici cu părinții care le reproșează propriilor copii că „s-au sacrificat pentru ei”. Mi se pare nedrept ca un copil să se simtă dator vândut, cu viitorul amanetat. Toți greșim, iar la un moment dat, și copiii noștri vor trebui să se maturizeze prin propriile lor greșeli. Dar până atunci, lăsați-i să-și deschidă aripile, să spună ce simt, să-și descopere propriile vise și talente. Ei nu sunt obraznici — ei sunt viitorul țării și vor face multe dacă noi îi lăsăm și îi încurajăm.
Nu mai spuneți că „nu se mai face școală ca pe vremea noastră” sau că „știu doar să piardă timpul cu tehnologia”și tehnologia are și ea o limită.
S-au scris și cărți despre asta de exemplu Copiii în era digitală de la Editura NICULESCU, ne învață cum să îi ajutăm pe copiii noștri să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia.
Avem tineri deștepți, care se vor descurca în toate domeniile, care vor studia, vor învăța și ne vor face mândri.
Mame bune și nebune
Și printre toate aceste voci, sfaturi, critici și comparații, stăm noi — mamele. Mame bune și nebune, în felul nostru. Mame care greșim, care iubim prea mult sau prea intens, care ne panicăm, care ne întrebăm dacă facem bine, care încercăm să ținem pasul cu lumea și, în același timp, să ne protejăm copiii de ea.
Mame care uneori părem nebune în ochii altora, dar care știm în sufletul nostru că fiecare gest vine din dorința pură de a crește un om bun. Pentru că, la final, asta contează: nu perfecțiunea, ci grija. Nu etichetele, ci sprijinul. Nu „gura lumii”, ci glasul cald al părintelui care spune: „Sunt aici. Crește. Îndrăznește. Fii tu.”
Soacre nu devenim, ci ne naștem
Cele mai dese conflicte dintre generații apar atunci când puiul de om își găsește jumătatea. S-au dus vremurile basmelor, în care dragostea era simplă și Fat-Frumos apărea călare pe cal alb. Astăzi, realitatea e cu totul alta. Iubirea trece prin încercări, frumusețea e trecătoare, iar banii rămân mereu un personaj negativ: Banii sunt ochiul dracului, spune zicala.
Cât despre soacre… realitatea spune că puține relații sunt armonioase. Nu pentru că femeile ar fi rele, ci pentru că puii noștri cresc, iar timpul nu ne lasă să acceptăm asta ușor. Nicio fată nu e suficient de bună pentru băiatul meu, niciun băiat nu e suficient pentru fata mea. Este firesc să ne facem griji, dar nu este bine să ne băgăm cu bocancii plini de noroi în viața lor.
Fiecare cuplu tânăr are nevoie de liniște, de spațiu personal și de timp ca să se cunoască. Diferențele de opinie vor exista mereu, dar războiul dintre generații poate fi evitat dacă învățăm să le respectăm libertatea. Gura lumii va vorbi mereu, va întreba când se căsătoresc, când vor face copii, dacă fac al doilea sau dacă se opresc. Pentru ei, orice e motiv de bârfă. Pentru noi, adevărata provocare este să trăim frumos, fără să ne lăsăm controlați de vorbe.
Tatăl — echilibru și modelul demn de urmat
De multe ori spunem că greul îl duce mama, dar și tatăl are locul lui sfânt în viața unui copil. Pe vremuri, el era „aducătorul de pâine”, pentru că mamele nu lucrau. Astăzi, când ambii părinți muncesc, tatăl este sprijinul care completează tot ceea ce mama oferă.
Tatăl este cel care îi învață curajul — nu curajul fără teamă, ci curajul de a continua chiar și cu teamă. El îi învață onestitatea, loialitatea și puterea de a sta drept în fața vieții.
Cu tata, copilul se simte ocrotit. Tata îi apără, îi sprijină, îi ascultă. Tata devine scut nu doar împotriva pericolelor vieții, ci și împotriva răutăților lumii.
Modelul lui va fi primul model masculin al copilului:
Dacă tata o iubește pe mama frumos, copilul va învăța ce înseamnă respectul.
Dacă tata își ține promisiunile, copilul va înțelege ce înseamnă responsabilitatea.
Dacă tata își arată vulnerabilitatea, copilul va înțelege ce înseamnă umanitatea.
Cu tata se fac antrenamente, discuții importante, planuri de viitor. Cu tata se râde, se învață, se cade și se ridică. Tatăl este echilibrul din mijlocul furtunii.
Să fim buni, nu perfecți!
Gura lumii nu va tăcea niciodată. Dar nici noi nu trebuie să trăim în frica ei. Să fim umani e tot ce trebuie!
Să ne creștem copiii cu inimă, nu cu reguli rigide.
Să îi lăsăm să viseze, să greșească, să încerce.
Să nu uităm că și noi am fost tineri și am greșit de multe ori…
Să fim mame bune și nebune, tați prezenți și modele demne de urmat pentru un viitor mai bun, mai sigur.
Să fim părinți adevărați, nu perfecți, părinți prezenți în vieților copiilor noștri.
Pentru că, dincolo de toate, datoria noastră de părinți nu este să fim pe placul lumii.
Este să fim alaturi de cei pe care îi iubim, să ne facem datoria….așa cum știm noi mai bine.
Fragment teaser:
Într-o seară, după o zi lungă parcă interminabilă , mi-am privit copilul dormind. Atât de mic, atât de nevinovat, atât de neștiutor de toate luptele care-l așteaptă în viață. Și m-am întrebat: oare va fi pregătit pentru lumea asta care judecă fără să știe? Oare îl voi putea proteja de răutatea oamenilor și de prejudecățile generațiilor?
Atunci am înțeles ceva: nu există părinți perfecți. Există doar părinți care iubesc cu toată inima și care încearcă să-i învețe pe copiii lor să fie Oameni — curajoși, empatici, liberi. Aceasta nu este o poveste liniștită. Este povestea unei lupte nevăzute, a unei iubiri care vrea să învingă gura lumii.
Acest articol participă la Proba 9. Editura NICULESCU – Cartea care nu există (încă), din ediția de toamnă SuperBlog 2025.