Dragă Moș Crăciun,cu drag îți scriu!

Dragul meu Moș Crăciun,

Știu că tu ești darnic și ești bun , aș vrea acum să îți cer ca anul acesta să îmi aduci, știi tu…. rochița aia frumoasă, perfectă de prințesă pe care ani la rând ți-am cerut-o.

Eu știu foarte bine că nu sunt singurul copil care îți cere să îi aduci cadouri și sincer îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai adus. Geaca aia cu doua fețe cu fulgi, am văzut că ai adus-o la mulți copii din școala mea. La un moment dat am crezut că e o nouă uniformă pentru că eram toți îmbrăcați la fel, în curtea școlii. Chiar mi-a ținut de cald Moșule ,nu mă plâng deși eram atât de mare cu ea, de parcă mă îngrășasem subit cu zece kilograme, însă vreau să îți spun că a fost foarte rezistentă în fața bulgarilor de zăpadă,am fost parcă de neatins. Chiar dacă arătăm ca un pinguin cu imensa geacă de fulgi și cu ghetele cu doua numere mai mari primite în același an. Parcă îmi amintesc că ți-am scris ce număr port Moșule, dar tu ai atât de multe pe cap încât cred că ai încurcat puțin borcanele, însă cum aș putea eu să mă supăr pe tine?

Eu îți scriu în fiecare an și îți spun că acum m-am transformat într-o mică domnișoară. Renunț la dorința mea de a mă îmbracă în Zâna Fermecată însă vreau și eu Moșule multe rochițe, vreau să fiu și eu ca celelalte fete.

Dragă Moșule știu că e greu să mulțumești toți copiii și de aceea vreau să îți vin puțin în ajutor și să te ajut să găsești ușor cadoul mult dorit anul acesta de multe fetițe, așa ca mine. Am văzut cele mai frumoase rochii fete pe Answear.ro și crede-mă că sunt absolut minunate. Uite aici https://answear.ro/k/copii/fete/imbracaminte/rochii, găsești tot ce își poate dori orice fetiță în dar de Crăciun.

Moșule până și rochița mea la care visez, încă din copilărie e aici și mă așteaptă, plus multe alte rochii pe care doar în vise le-am văzut.

Știu că tu ești magic și poți să le aduci la mine, toate aceste rochițe sau măcar una. Aș vrea să îți arăt și câteva poze cu cele mai frumoase haine copii pe answear.ro.

M-am îndrăgostit de această minunăție Guess rochie fete și nu îmi pot lua deloc gândul de la ea.

Fetele de la școală mereu se lăudau că au primit de la tine rochii frumoase. Am tot sperat că va veni ziua în care mă voi putea purta Mayoral rochie fete într-o zi călduroasă de vară și îmi voi impresiona toate prietenele.

E frumos sa fii Mos Craciun pentru cei dragi datorita Answear.ro

Am găsit la Answear cadoul perfect de Crăciun pentru fata mea Jamiks rochie fete,o rochie ce seamănă foarte bine cu rochia de Zâna Fermecată pe care mi-o doream eu în copilăria mea.

Nu puteam să nu iau acești GAP balerini copii. Acești pantofiori se potrivesc foarte bine cu rochita aleasă și completează perfect cadoul de anul acesta.

Pentru băieți a fost relativ mai simplu de ales cadoul de Moș Crăciun. Ei sunt deja la școală și i- au scris Moșului ce își doresc.

Cu o pereche de Sneakers Puma negri și cu un trening Adidas Originals am completat numaidecât cadoul pentru cei doi năzdrăvani.

Sper să le fie bune mărimile la toți 3 însă dacă nu li se potrivește ceva stau liniștită pentru că știu eu că Moș Crăciun are pile la Answear și mă ajută să aduc mărimile potrivite gratuit. Glumesc, returul este gratuit pentru absolut toți clienții și livrările se fac direct din stoc în 48 de ore.

Voi ați pregătiți cadourile de Moș Crăciun? Pe Answear.ro găsiți peste 500 de branduri într-un singur loc. Sigur găsiți aici tot ce aveți nevoie pentru copilul din tine sau pentru cei dragi.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.